Pe data de 31 octombrie, sunt praznuiti Sfintii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul si Narcis. Sfantul Stahie a fost episcop in Bizant si a zidit o biserica in Arghiropoli, impreuna cu Sfantul Andrei.A adunat mai multi credinciosi si saisprezece ani s-a luptat pentru mantuirea oamenilor. Urari de sarbatori de la cei dragi pentru prieteni. Urari de sarbatori traditionale.
InnoDriveSaturday, March 23, 2019 at 10:00 AM - Saturday, May 25, 2019 at 3:00 PM (EET) |
Share TECHDRIVE - KIDS LEARNING CODE (2019 spring edition)
Atelierele de programare TechDrive au ajuns la cea de a opta ediție!
Ediția din această primăvară se derulează începând cu 23 martie și va include 7 ateliere de programare, respectiv un atelier special în care cei mici vor prezenta proiectele pe care au realizat pe parcursul acestei ediţii.
Durata unui atelier este de 2 ore.
Prețul cursului este de 270 lei pentru grupele 7-10 ani și 370 lei pentru grupele 11-12 ani și 13-14 ani.
Locurile se ocupă în ordinea efectuării plăţii taxei de participare prin virament bancar în contul ONG-ului InnoDrive până în 13 martie.
În data de 18 martie va avea loc o testare a copiilor înscrişi în program, ca să ne sigurăm că fiecare participant va fi alocat în grupa potrivită.
Atelierele vor avea loc în intervalul orar 10-12, respectiv 13-15 în funcție de grupe. Vom comunica în urma testării intervalul orar pentru fiecare grupă.
După înscriere veți primi pe email mai multe informații privind testarea din 18 martie, respectiv plata taxei de participare.
Pentru a fi la curent cu noi informaţii vă rugăm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook.
TechDrive – KIDS LEARNING CODE este un program inițiat în Mures în anul 2015 cu scopul de a oferi copiilor interesati contextul în care să poată învăța programare într-un mediu informal, prin sesiuni regulate, în afara programului școlar (acesta este motivul pentru care sesiunile se ţin sâmbăta).
La KIDS LEARNING CODE copiii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și multe altele. Pe lângă faptul că învață cod, participanții întâlnesc persoane cu interese similare, pot expune proiectele la care lucrează. KIDS LEARNING CODE transformă programarea într-o experiență socială și distractivă.
Cunoştinţe necesare Copiii interesați nu trebuie să știe să programeze, nu trebuie sa aibă cunoștințe de programare de vreun fel. Tot ce trebuie sa aibă este dorința de a învăța și de a afla mai multe :).
În funcție de numărul de copii și de mentori, fiecare mentor se ocupa de cate 1 grupă formată din 4 copii.
Tehnologii
Locație: InnoWork, str. Romulus Guga nr. 1
Teme studiu web (frontend, backend)
Condiții:
- InnoWork.eu is simply a place where designers, developers and innovators work. It’s not about the space. It’s about the community. We organize multiple events for tech and digital community.
- TechDrive.ro to enhance the public’s understanding of STEM and the values of science, technology, engineering, and mathematics through trainings, workshops and e-learning resources. TechDrive is a program focused on creativity, innovation, dedicated to expanding participation in technology and increase participation by kids, women and underrepresented people.
Our goal is to encourage people to develop their interests in all areas of Science, Technology, Engineering, and Mathematics through mentoring and hands-on learning with cool projects, interesting demos, and fascinating presentations by other participants and local professionals. We especially want to encourage people to get involved with learning programming and exploring STEM careers.